Maramu' Online

Tot stau si ma gandesc, in dulcele stil ardelenesc, de cativa ani incoace, si in ultima vreme prin prisma contactelor pe care le am, la ce inseamna de fapt Maramuresul si la ce ar trebui sa se gandeasca, ca o prima idee, un strain atunci cand aude despre noi. Am avut, si nu de putine ori, surprize placute, constatand cu mandrie ca multi ne cunosc, si atunci cand vine vorba de Maramures sunt mult mai bine informati decat omul de rand de la noi. Insa, acest caz este un apanaj al exceptionalilor si sunt recunoscator celor ce mi-au indrumat destinul si pasii intru a-i cunoaste. Marea majoritate a europenilor, de fapt procentul se apropie foarte mult de cifra absoluta, din nefericire, nu se poate lauda cu notiuni, nici macar elementare, despre Maramures. Pentru ei noi nu existam, iar tot ce tine de identitatea fiintei noastre se stinge in faptura de abur a sentimentului de ignoranta. Am stat sa ma intreb de ce.
Si la origine stau atat nestiinta noastra de a ne promova imaginea, cat si vesnic invocatele resurse limitate, pe fondul unei strategii de resemnare, mai degraba, decat de deschidere a ferestrelor spre lume.
Si totusi, ce avem noi, astazi, de dat lumii? Sa fie oare civilizatia lemnului cea care ne caracterizeaza? Da, intr-o oarecare – chiar mare – masura. Insa nu mica mi-a fost mirarea vazand motivele traditionale ale portilor maramuresene (soarele, funia) pe complexe arhitectonice, constructii sau structuri de lemn din Mexic – si aici ele poarta amprenta vechimii locurilor si a legaturii omului cu natura. Sa fie oare bisericile noastre faimoase din lemn un specific local care ii ofera Maramuresului unicitatea intru expresie? Da, atata vreme cat ne raportam la un spatiu nu prea indepartat; pentru ca si tarile nordice (in special Norvegia) se bucura de aceleasi expresii ale legaturii omului cu Dumnezeu si sunt puse parca sub lumina aceluiasi stil arhitectonic. Sa fie oare piatra, in varianta ei pretioasa si convertita in flori scoase cu truda si sacrificii din inima pamantului darnic al Maramuresului? Da, insa muzeul florilor din adancuri nu este unicat in lume, in ciuda faptului ca este, cu certitudine, o bogatie pentru Europa. Ar mai fi apoi, in conjunctie cu piatra, si metalul, care, sub diferite forme, de la aur la cupru sau de la fier la plumb, a fost o resursa care i-a imbogatit pe oamenii acestor locuri. Insa, generozitatea pamantului face ca si acestea sa fie reperabile si in alte orizonturi...
Sa fie oare cerul albastru de Baia Mare, acea celebra sursa de inspiratie pentru o faimoasa miscare culturala de la sfarsitul secolului al XIX-lea, convertita in Scoala Baimareana? Sa fie oare frumusetea obiceiurilor noastre populare, de la Tanjaua de pe Mara si pana la Vergel cu toata – inca prezenta – lumina din costumele populare ale oamenilor acestor locuri? Sa fie oare faimoasa ospitalitate impinsa pana la limita renuntarii la sine a gazdei si convertita intr-o incantare a oaspetilor?
Sa fie oare pretuirea rostului vietii si neglijarea neesentialului, nimicniciei si a omenescului, pana si dincolo, cu luarea in deradere a mortii si cu asezarea intru vecie sub semnul bunei dispozitii, a ironiei, a nefricii si a darzeniei?
Cred ca, mai intai de toate, Maramuresul este o stare de spirit cu care Europa ar putea deveni mult mai bogata. In ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezinta, impodobiti cu aurul pamantului nostru, pasind pe flori de mina in miros de castane coapte, cu cires inflorit la urechi si busuioc in par, imbracati in straiele noastre de sarbatoare, i-am putea da Europei starea de „acasa” pe care o are oricine vine, cu credinta si cu dragoste, in Maramures.
Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatica a Europei cu caldura si lumina acestui atat-de-pretutindeni acasa, obiceiurile noastre ar putea intregi tabloul manifestarilor intru omenesc, reinnodand trecutul din muzeele europene cu prezentul din lumea dacilor nesubjugati pentru care credinta trece dincolo de vremelnicia fiintei, iar Maramuresul sa devina ceea ce, in fapt, este: poarta vesnic deschisa, ca si sufletul oamenilor de aici, prin care Europa vine si revine, acasa. Pentru ca acasa inseamna Europa, iar noi cu credinta, cu dragoste si cu frica de Dumnezeu trebuie sa intram si sa locuim intr-insa.

  Autor:  Mihai Patrascu
Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul OnlineMaramuresul Online

Leave a Reply