Vasile Godja s-a nascut "intr-un loc plin de viata, cu oameni veseli , si mereu pregatiti de petrecere si voie buna, unde dealurile, casele si peisajul din jur iti dau starea de bucurie continua". Asa descriu el in cateva cuvinte localitatea in care s-a nascut numita Oncesti Maramures.
Am venit pe lume la data de 22 aprilie in anul 1991 intr-o familie iubitoare de folclor si traditii, care mi-a dat posibilitatea de a avea cea mai frumoasa copilarie. La varsta de 9 ani am descoperit o jucarie ce avea ca mai tarziu sa fie obiectul meu de lucru si sursa mea de castig. Niste prieteni de familie mi-au daruit o vioara fara corzi, fara calus , dar pentu mine era o minune asa ca l-am rugat pe tatal meu sa o duca la reparat, astfel ca dupa aceea am auzit primele sunete adevarate ale jucariei mele.

A invatat sa cante la o vioara stricata, primita cadou de la niste prieteni de familie!

Mama mea a fost cea care a decoperit talentul meu asa ca fara sa mai piarda timpul m-a dus la un ceteras din localitatea vecina care mi-a confirmat atributele muzicale si mi-a rcomandat un profesor . Mai departe am urmat cursurile de vioara de la Clubul copiilor si elevilor din Sighetul Marmatiei unde l-am avut profesor pe domnul Marian Babuti timp de 4 ani , acolo am fost inscris de catre profesorul meu si la ansamblul de dansuri populare al scolii, unde am invatat sa dansez, iar mai tarziu am facut parte din orchestra ansamblului Mugurelul din Sighetul Marmatiei. De asemenea la varsta de 13 ani alaturi de colegul si dobasul meu Ioan Tiplea am organizat un mic ansamblu de dansuri populare in comuna mea natala cu care am participat la mai multe evenimente artistice din localitate.

La 14 ani a primit cadou prima sa vioara!

Norocos de felul meu, la 14 ani am cunoscut o doamna de origine germana care m-a indragit de cum m-a vazut, deoarece a vazut ca iubesc foarte mult muzica , intamplarea a facut ca aceasta doamna sa aiba meseria de lutier , astfel ca mi-a daruit o vioara adevarata care mi-a purtat noroc mereu si a fost alaturi de mine pe tot parcursul liceului dar si in diverse turnee pe care le-am sustinut in tara sI in strainatate.

Tot la 14 ani am dat admitere la Liceul de Arta din Baia Mare la clasa de vioara a profesorului Marius Lenghel. In aceasta perioada am participat la mai multe concursuri unde am luat numeroase premii:
2005 – Festivalul “Pe fir de balada” Targu Jiu – premiul I
2006 – Festivalul “Asa-I jocul pe la noi” Arad – trofeul
2007 – Festivalul “ Maria Lataretu”- premiul III
2007 – Festivalul “Maria Tanase” – premiul II

De aemenea vioara mi-a dat posibilitatea de a vizita mai multe tari precum Cipru, China unde am fost alaturi de interpretul Grigore Lese , Austria, Belgia s.a. In anul 2009 am intrat la Academia Gheorge Dima din Cluj Napoca la sectia pedagogie muzicala unde voi absolvi in acest an. Felul mai diferit de a canta la vioara l-am adoptat intamplator, in urma unui pariu , prietenii mei nu credeau ca as putea sa cant cu vioara pe umar, asa ca le-am aratat ca pot, dupa care mi-au venit tot felul de idei , asa am ajuns sa cant fara parul de la arcus, sau cu vioara la spate sau pe umarul altei personae.

Familia mea :
Am crescut alaturi de parintii mei , Godja Ioan si Godja Ileana intr-o casa frumoasa cu gradina, tatal meu are varsta de 52 de ani si lucreaza ca agricultor iar mama are 46 de ani si este casnica dar se ocupa si de creearea costumelor populare, bineinteles si costumele mele de scena sunt facute tot de ea. Bunicii din partea tatalui meu sunt pensionari, mosul meu(bunicul) are varsta de 82 de ani iar moasa (bunica ) are 74 de ani , iar bunicii din partea mamei nu mai traiesc.

In timpul liber imi place sa ma vad cu prietenii , dar avand in vedere ca majoritatea sunt tot din domeniul musical avem toate sansele sa petrecem tot studiind.

Sursa: ProTv.ro


Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Foto : Vasile Godja ( Syle cu cetera)

Trei maramureşeni din Oncesti au făcut spectacol pe scena de la “Românii au talent”, cântând la vioară, ceteră şi tobă. Toată sala s-a ridicat în picioare la finalul momentului celor trei cântăreţi. “Ăsta e genul de moment de folclor marca Românii au talent! Aşa ar trebui să fie toate”, a mărturisit Mihai Petre.

Sursa: Maramuresul Online





Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

“RomaniaFilm trebuie sa se implice in permanenta in astfel de proiecte. Voi continua sa sustin si sa promovez filmele romanesti de calitate, care aduc un plus de valoare. Trilogia lui Gabriel Boholt este un exemplu si consider ca trebuie sa avem curajul sa spunem «da» oricand avem in fata o astfel de propunere”, a precizat Marius Iurascu, directorul general RomaniaFilm.

Producatorul principal al peliculei este Asociatia pentru Integrare Culturala Europeana, care sustine proiectele de cultura romanesti, precum acesta, iar coproducator este RomaniaFilm, care se va ocupa in continuare de distributia documentarului.

Sursa: Maramuresul Online
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

 „Culegătorii de folclor” va fi lansat în România pe 30 ianuarie şi va putea fi vizionat în cinematografele din ţară. Pelicula este primul documentar etnografic românesc în format 3D realizat în România.
Acesta face parte din prima trilogie de documentare 3D artistice etnografice din România şi va include: „Culegătorii de folclor”, cel care va fi lansat la finalul acestei luni, „Moş Pupăză” şi „Nuntă în Maramureş”. Cele 3 producţii au scopul de a promova Maramureşul şi tradiţiile sale, iar dacă acestea vor avea succes, vor urma alte documentare 3D de prezentare a unor regiuni importante ale ţării, care merită să fie cunoscute atât de români cât şi de străini.
„Pregătirile pentru filmări au fost destul de vaste, fiind folosite echipamente tehnice unice în România, specializate pe acest tip de filmare. Toate acestea pentru ca spectatorii să descopere şi filme culturale româneşti 3D şi să se îndrăgostească de Maramureş, un ţinut magic care de ani de zile mă surprinde prin frumuseţea sa”, a declarat regizorul Gabriel Boholt.
Trilogia românească este dedicată Maramureşului – fascinantul ţinut din nordul ţării. Până la finalul anului vor fi lansate şi celelalte două filme ce fac parte din acest proiect. Prima proiecţie a fost filmată pe Valea Izei, Sighetul Marmaţiei, şi prezintă viaţa unui cuplu tânăr de muzicieni din Maramureş. Filmul va avea peste 20 de minute şi este realizarea unei echipe de profesionişti ai RomânieiFilm. Aceasta a fost coordonată de Gabriel Boholt, regizorul filmului, şi de Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm.
Filmul a fost realizat în coproducţie, producătorul principal este Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, care susţine proiectele de cultură româneşti, precum acesta, iar coproducător este România Film, care va şi distribui documentarul.
Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm, a afirmat că „RomâniaFilm trebuie să se implice în permanenţă în astfel de proiecte. Voi continua să susţin şi să promovez filmele româneşti de calitate, care aduc un plus de valoare. Trilogia lui Gabriel Boholt este un exemplu şi consider că trebuie să avem curajul să spunem Da oricând avem în faţă o astfel de propunere”.
Filmul a fost realizat după scenariul jurnalistei Elena Boholt, iar partener oficial al acestei proiecţii cinematografice este Antena 3. „Culegătorii de folclor” este recomandat de Intact Media Grup.


Gabi Boholt este unul dintre cei mai cunoscuţii fotoreporteri ai presei centrale româneşti. Acesta a lucrat de-a lungul timpului la cotidiene precum Evenimentul Zilei, Jurnalul National, Realitatea Romaneasca şi Averea. Acesta este cunoscut pentru că a fost printre primii fotoreporteri români care a realizat materiale de presă în zone de conflict armat precum Transnistria – Tiraspol, Dubăsari, Muntenegru-Potgorica, Kosovo sau Kurdistan-Turcia. Pasiunea sa a rămas fotografia şi a continuat să participe la numeroase expoziţii colective de artă fotografică în România, Austria, Bulgaria, Belgia, Ungaria, Germania şi Spania.
În 2004, el a organizat o expoziţie individuală în Bucureşti, în 2007 a câştigat marele premiu al Salonului International de Umor în Artă de la Bucureşti, iar în 2008 a avut o expoziţie individuală în cadrul Săptămânii Culturale Româneşti din Castellon de la Plana, Spania.
Pasiunea sa pentru Maramureş este cunoscută, el realizând mai multe lucrări fotografice şi cinematografice despre acest ţinut, precum expoziţia „Ignat în Maramureşul istoric” şi scurt metrajul „Pelerinaj în Ţara Oaşului”.
Despre Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană
Aceasta susţine încă din 2010 cele mai frumoase proiecte culturale româneşti. Preşedintele acestei organizaţii non guvernamentale este profesorul universitar doctor Carmen Stoianov, fost decan al Facultăţii de Muzică al Universităţii „Spiru Haret”. Unul dintre cele mai mari proiecte ale acestei Asociaţii a fost Golden Carpathian Ploieşti European Film & Fair, primul târg românesc dedicat industriei cinematografice, organizat în România alături de Primăria Municipiului Ploieşti, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei şi RADEF RomâniaFilm. Reprezentanţi ai industriei filmului din şapte ţări europene au fost prezenţi la cel mai mare eveniment est-european de film realizat în România.
Despre RomâniaFilm
RADEF (Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor) RomâniaFilm este activ implicată în industria cinematografică românească, fiind reprezentantul tradiţional al României în acest domeniu încă din anii ‘50. În ultimii 20 de ani, şi-a adaptat activitatea la noile condiţii create de piaţă, prin distribuţia şi exploatarea filmelor. RomâniaFilm are o reţea de 29 de săli în 20 de oraşe din România. In perioada 2010 – 2011, RADEF a modernizat 3 sali de cinema (Florin Piersic – Cluj; Premiera – Ploiesti; Europa – Bucuresti), a digitalizat 3 cinematografe (Florin Piersic – Cluj; Premiera – Ploiesti; Patria – Craiova) şi a deschis lanţul de minisăli Caffe Cinema 3 D (Patria – Bucuresti; Premiera – Ploiesti; Orizont – Calarasi; Flacara – Dr. Turnu Severin). Din lanţul de minisăli Caffe Cinema 3 D, în 2012 vor mai face parte Alba Iulia, Bistriţa, Deva, Hunedoara, Timişoara, Arad, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi Constanţa.
O dată cu preluarea managementului de către actuala echipă de conducere, RomâniaFilm a reuşit să achite datoriile istorice ale regiei, de peste 115 miliarde lei vechi, a readus filmele de calitate în cinematografele RADEF şi a început „schimbarea la faţă” a vechilor săli de cinema.
Dintre proiectele de viitor ale directorului general Marius Iuraşcu, amintim reabilitarea sălii de cinema Gloria din Bucureşti şi transformarea ei în cea mai modernă şi atractivă sală pentru copii, denumită generic „Cinepici”, sală multifuncţională, care va conţine cinema digital, sală de spectacole, sală de teatru, sală de festivităţi etc.
De asemenea, RADEF pregăteşte digitalizarea, reabilitarea şi modernizarea următoarelor săli de cinema: „Victoria” din Târgu Jiu, care se va numi „Sergiu Nicolaescu”; „Dacia” din Piatra Neamţ, care se va numi „Draga Olteanu Matei”; „Modern” din Piteşti, care se va numi „Sebastian Papaiani”; „Porţile de Fier” din Drobeta Turnu Severin, care se va numi „Geo Saizescu”; „Patria” din Craiova, care se va numi „Amza Pellea” şi „Unirea” din Botoşani.



Sursa: Maramuresul Online

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Cei care tânjesc după sărbători de iarnă petrecute într-un sat tihnit, la gura sobei, ar trebui să se gândească la "Ţara Maramureşului". Oamenii locului au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult.

Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbători creştine. Mijlocul lunii noiembrie, Lăsatul Secului marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă de peste an, când văile Maramureşului răsună de glasurile colindătorilor care vestesc Naşterea Domnului.

Sărbătorile creştine, ţinute cu sfinţenie, prin post şi rugăciune, se împletesc aici cu ritualuri şi credinţe populare, cu obiceiuri din moşi, strămoşi care fascinează pe oricine.

În fiecare an turişti din ţară şi din străinătate vin să-şi petreacă aici sărbătorile de iarnă într-un cadru de poveste, atraşi de frumuseţea locurilor, de ospitalitatea gazdelor şi nu în ultimul rând de bucatele delicioase şi horinca puse pe masă după 40 de zile de post.

"Considerăm că tradiţia în Maramureş e la ea acasă, că obiceiurile de Crăciun sunt respectate şi nu o formalitate. Toţi coconii din Maramureş umblă şi colindă gazdele dintr-un cap în altul al satului.E un obicei al autorităţilor maramureşene de a promova tradiţiile şi Crăciunul", spune Mircea Man.


Pentru promovarea zonei ca destinaţie turistică pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, ministerul Turismului a lansat programul ,,Crăciun în Maramureş". Astfel, turiştii cazaţi la pensiuni sau în casele maramureşenilor vor putea participa la tot soiul de evenimente specifice sărbătorilor de iarnă: tăierea porcului, pregătirea cârnaţilor, coacerea colacilor, slujba de la biserică din dimineaţa de Crăciun, colindul.





Sursa: Maramuresul Online


Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Colindele romanilor fac parte din fondul cel mai secret al tezaurului spiritual universal, fiind dovezile vii ale stravechimii noastre crestine. In sunet de cantec intra si ies colindatorii din casele romanilor, facandu-i pe acestia sa se simta mai buni, mai bogati, mai sanatosi, mai darnici. Chiar daca in ultimul timp multi alti prestigiosi cantareti romani au scos discuri si casete cu colinde, doar Stefan Hrusca ramane, in acceptia ascultatorilor, “Numitorul comun” al colindelor romanesti. El, si nimeni altul, a tinut aprinsa in inima noastra lumina de candela a colindelor. Si tot el, prin colindele sale, ca nimeni altul, izbuteste sa ne adune pe toti si sa ne faca sa simtim ca, indiferent unde ne-am afla, suntem trup si suflet ai acestui pamant, cum suntem cu trup si suflet ai credintei crestine. Intraductibile din pricina unor structuri lexicale arhaice, colindele romanilor sunt ca niste minuni de aur prea adanc ascunse sub colbul vremurilor, minuni pe care, in afara specialistilor impatimiti, prea putini mai au prilejul sa le atinga intr-o lume si intr-o vreme apartinand civilizatiei tehniciste.
(George Tarnea)




Sursa: Maramuresul Online







Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Maramureşenii întâmpină sărbătoarea Naşterii lui Iisus în primul rând prin post: postul de bucate şi postul de păcate. Se zice că numai aşa, Crăciunul are să vină voios. Până şi casa posteşte, pentru ca mai târziu să redevină mândră, în cinstea sărbătorii.
În Săptămâna Crăciunului, femeile îmbracă odăile cu cele mai frumoase ţesături lucrate de mâna lor. Apoi cu două zile înainte de marea sărbătoare, începe pregătirea mâncărurilor: “coptăturile” (pâinea, colacii, cocuţii), ciorbele, cârnaţii, friptura de porc şi mai ales, “curechii umpluţi” (sarmalele).
În Ajun de Crăciun, pomul este gătat iar mesele încărcate. Sub faţa de masă, într-un colţ, se pun două coji de pâine, tărâţe, boabe de grâu şi porumb, peste care se aşterne un braţ de fân. Faţa de masă se va aşeza la loc, iar deasupra acestora va sta “stolnicul”, o pâine mare, de forma rotundă, care "se împistreste", adică se împodobeste cu semne făcute din aluat. Stolnicul (numit şi “pâinea anului”) va rămâne acolo nemişcat până în dimineaţa zilei de Anul Nou, când va servi ritualurilor magice puse în practică de fetele nemăritate.

În seara de Crăciun, după Sfânta Slujbă, moroşenii mănâncă din Cina Crăciunului. O dată cu lăsarea întunericului, începe colindatul cetelor de copii. Apoi va veni rândul celor mari să ia uliţele la rând. Ajunşi la “fereştile” caselor, colindătorii îi întreabă pe gospodari : “Slobod îi a colinda?” “Slobod”, le răspunde gazda, pentru că altfel şi-ar alunga norocul de la casă. Apoi încep colindele, care vestesc, cu “flori dalbe” şi “leru-i ler”, bucuria sărbătorii. "Haidaţi în casă", le va spune gazda, la terminarea urării. Iar în casă, colindătorii sunt dăruiţi pentru “corindele” zise.

Tot în sara de Crăciun, se umblă cu Steaua, Irozii şi Viflaimul. Este momentul în care măştile populare îşi primesc rolul cuvenit. Obiceiurile vor continua şi în zilele următoare şi vor ţine până la Bobotează: obiceiuri de belşug, de aflare a ursitului, de tălmăcire a semnelor vremii, toate unice în felul lor, toate încărcate cu semnificaţii vechi de când lumea.

Însă din toate sărbătorile dintre ani, “sara” Crăciunului rămâne cea mai frumoasă. Nimeni nu este singur sau trist. Lumina nu se stinge toată noaptea iar porţile se lasă deschise pentru a vă primi pe voi, cei care doriţi să aveţi parte de un Crăciun adevărat.



Sursa: Maramuresul Online


Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine MM Online, ci utilizatorilor care le posteaza.

Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii.
“Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria, tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara, Iza, Vişeu şi Vaser.
Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din românia. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală.
Punctual de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctual de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop e de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi.
Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.
Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, şi să înceapă o excursie prin munţi.
În creierul munţilor
Totul începe la staţia de tren Vişeu de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeu de Sus sau CFF Vişeu de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat.
Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului.
Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase.
Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti.

Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, păline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua.


Ce ar mai trebui să ştiţi înainte de a vă urca în tren
Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare.
“Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţii este foarte instabilă, pantofi potriviţi, haine călduroase şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aduceţi şi o carte de identitate sau un paşaport.
Pentru motive de siguranţă, cineva se poate da jos sau poate urca în tren doar la halte şi este interzisă saltul din sau în tren în timp ce acesta este în mişcare. Călătorii pot merge doar în vagoanele speciale pentru pasageri, fiind strict interzisă urcarea în vagoanele de producţie sau pe scări. Având în vedere că acestea sunt trenuri nu doar pentru pasageri, aceştia din urmă trebuie să fie foarte atenţi când se mişcă buştenii sau când alte echipamente sunt pregătite.
Haltele, măreţia munţilor şi pădurile neîmblânzite, râurile sălbatice care concură cu zgomotul şi sunetele trenului, cherestegiii, tenul însuşi cu mecanicul său, toate sunt motive de distracţie, de aventură, de încântare. În acest tren, oricine trebuie să uite destinaţia, timpul care se presupune că trece până la sfârşitul liniei, orarul şi alte griji cotidiene din viaţa noastră modernă şi nebună.

Sursa: Maramuresul Online

Maramuresul Online